Deja-vu: Apple nu are patent pentru iPad

de: Dan Serbanescu
29 01. 2010

Dincolo de glumițele care au inceput deja să circule pe seama numelui iPad, asociat cu produse de igienă folosite la modul cel mai intim de femei, Apple ar putea intra într-o dispută legală și cu Fujitsu, care încă din 2002 vindea, în special pe piața americană, un produs numit iPad care ajută vânzătorii să verifice prețurile și stocurile în timp real.

Fujitsu a inițiat înregistrarea iPad ca marcă în 2003, ceea ce ar putea duce la o luptă directă cu Apple pe tema numelui noii sale tablete.

“Din câte am înțeles este numele nostru”, a declarat Masahiro Yamane, director al diviziei de relații cu publicul a Fujitsu, citat de New York Times. El a adăugat că Fujitsu este conștientă de planurile Apple de a vinde o tabletă iPad și că în acest moment compania își consultă avocații în legătură cu pașii următori.

Fujitsu iPad, care rulează Microsoft CE.NET, are un touchscreen de 3,5 inci, procesor Intel, conexiuni Wi-Fi și Bluetooth și suportă VoIP.

Cererea de înregistrare a mărcii înaintată de Fujitsu nu este încă rezolvată din cauza unei cereri similare înaintate anterior de Magtek, o companie de securtiate informatica cu sediul în Seal Beach, California, pentru un dispozitiv portabil de criptare a cifrelor.

U.S. Patent and Trademark Office a listat cererea Fujitsu drept abandonată la începutul anului 2009, dar compania a reînnoit-o în iunie. În iulie, Apple a înaintat printr-un terț o cerere de inregistrare internațională a mărcii iPad. De atunci tot cere U.S. Patent Office amânări pentru a ataca cererea Fujitsu. Apple mai are timp până la 28 februarie pentru a ataca solicitarea Fujitsu legată de numele iPad.

Disputa Fujitsu-Apple este localizată în SUA, dar mai există iPad-uri pe lumea asta. Concernul german Siemens folosește numele pentru motoare, iar o companie canadiană de lenjerie, Coconut Grove Pads, are dreptul de a vinde sutiene iPad.

Apple a mai trecut printr-o experiență similară acum trei ani, cu Cisco Systems, legat de denumirea iPhone. În final cele două companii s-au înțeles prin negocieri.

Sursa: New York Times